"Franturi de viata" povestea de viata a unui tilecusan - TRAIAN INDRIES

FRANTURI DE VIATA, Capitolul 1

Pentru a da un inteles mai larg franturilor istoriei vietii mele, voi incepe cu inceputul. M-am nascut intr-o familie de tarani desculti, sinonimi cu „eroii" din Romanul scriitorului Zaharia Stancu, cu o mica diferenta: Nu am purtat botnite la gura intrucat nu am avut boieri care sa ne duca la cules de struguri. Astfel stand lucrurile, inca din frageda copilarie am intrat in conflict cu conditia mea sociala si in mod permanent, foarte de timpuriu m-am framantat cum si ce sa fac pentru a putea ajunge la un trai decent.

Am fost trei frati la parinti. Eu, mijlociul, am devenit un „copil problema" la parintii mei harnici si onesti care, ma huiduiau de fiecare data cand ma vedeau cu cate o carte de citit, imprumutata de la Biblioteca scolii, spunandu-mi ca nu ma vor face nici Popa nici Dascal. Aproape ca nu mai observau aportul adus de mine la treburile gospodaresti ale familiei.

La scoala primara din sat am fost premiant an de an, incepand cu clasa a I-a pana la clasa a V-a, desi frecventam cursurile scolare numai in sezonul rece, respectiv incepand cu lunile noiembrje ale fiecarui an si pana in luna aprilie ale anilor urmatori, perioada in care se gaseau vitele pe furajare la grajd. Din 28 elevi inscrisi in clasa I-a primara, am ajuns in clasa a V-a numai 3 absolventi.

In vara anului 1934, trebuia sa-mi sustin examenul de absolvire a celor 7 clase la scoala din orasul resedinta de Plasa Tileagd, in fata unei comisii de examinare, formata din profesori pe care nu i-am vazut anterior. Culmea! Cu zece zile inainte de data cand s-a stabilit tinerea examenului, a venit vestea in sat ca Fabrica de Cherestea Tileagd aflata la 2 km distanta de locuinta parintilor mei, angajeaza mai multi muncitori necalificati, primindu-se la lucru si adolescenti.

Taica-meu , care hotara si dispunea totul in familie, imi ordona sa ma duc si eu la fabrica, atragandu-mi in mod serios atentia ca sa spun ca am implinit varsta de 16 ani (eu inca nu aveam nici 14). Nici nu vrea sa auda despre data fixata pentru examenul meu de 7 clase. Ca urmare a trebuit sa chibzuiesc bine ce am de facut! Ma prezint si eu pentru angajare, odata cu ceilalti consateni si bineinteles ca mint, asa cum m-a invatat taica-miu: ca am implinit varsta de 16 ani. Afland ca se poate lucra si in schimbul de noapte , ii cer sefului care intocmea formele de angajare, ca sa-mi permita sa lucrez primele doua saptamani in ture de noapte si primesc aprobarea ceruta .Ma reintorc acasa si il mint pe taica-miu ca am fost angajat pentru turele de noapte. Ce mai conta inca o minciuna!? „Invat repede ca scopul scuza mijloacele".

Obiectul muncii noilor angajati era culegerea si caratul deseurilor de material lemnos verde, mustind de seva, grele ca pamantul, din jural gaterelor si a fierastraielor circulare. Deseurile erau incarcate pe vagoneti cu ecartament redus , in afara halei mari de instalatii, fiind transportate in teren, la locul de depozitare.

Acest gen de munca l-am practicat eu noaptea timp de doua saptamani. In timpul zilelor, dormeam cate 3-4 ore pe zi si ma pregateam pentru examenul de 7 clase primare. A sosit si ziua cea mare, nu lipsita de emotii, in starea sufleteasca in care ma gaseam. Am luat examenul cu media 7,66. Numai conta nota de trecere. Important era faptul ca 1-am luat.

Dupa acest efort deosebit am intrat in normalitate, lucrand de ziua ,cate zece ore pe zi, de la orele 6 dimineata, pana la orele 18 seara. Avand doua ore pauza pentru masa. Retributia mea era de 18 lei pe zi. Bineinteles ca activitatea si comportamentul noilor angajati era urmarita in tot timpul programului de lucru, de catre mai multe persoane, fara ca cei vizati sa-si dea seama. Erau un fel de camere ascunse - sofisticate - de luat vederi.

Dupa doua luni de activitate, am fost singurul dintre noii angajati, transferat de la munca bruta din Hala mare, la Sectia de masini prelucratoare si finisarea lemnului. Mi s-a facut un instructaj de protectie a muncii si de functionare a utilajului cu care urma sa lucrez. Am semnat cele doua fise de instructaj si am luat in primire un strung mic, cu care executam confectionarea de piese pentru mobile. Mi s-a majorat si salariul de la 18 lei pe zi la 22 ceea ce nu era putin. Acest eveniment a dat nastere invidiei celorlalti consateni cu care am fost angajat in munca la aceeasi data, punandu-si intrebarea: de ce numai eu am fost ales pentru aceasta munca calificata?! La care dintre sefi si ce spaga oi fi dat? Invidia lor era mai veche si pentru faptul ca citeam diferite carti imprumutate de la Biblioteca Scolii din localitate. De nenumarate ori cand aveau chef sa ma umileasca , imi spuneau „ DOMNUL LICHII". Lica se numea bunicul meu. In replica eu le spuneam ca viata va dovedi ca ei au fost proroci! De fapt, acesta a fost primul pas care, desi destul de mic, a marcat distantarea mea de ceilalti adolescenti din Tilecus, cu care mi-am impartit copilaria.

Cu ocazia primirii drepturilor chenzinale banesti, tovarasii mei de munca intrau la Bufet ca sa se cinsteasca, in timp ce eu plecam grabit spre casa si predam parintilor intreaga agoniseala.

La sectia de masini prelucratoare, marea majoritate a muncitorilor calificati erau de etnie maghiara. Ca urmare, toti vorbeau numai ungureste. La inceput mi-a venit foarte greu. Reflectand asupra acestei stari de fapt, mi-am adus aminte de filozofia lui taica-meu, care mi-a spus odata ca omul este de atatea ori om, in cate limbi stie sa vorbeasca. In consecinta, le-am cerut colegilor mei de munca sa ma invete sa vorbesc si eu ungureste. Acest gest a facut ca sa devina mai prietenosi si mai apropiati fata de mine. Atunci nu-mi dadeam seama cat de mult ma va ajuta aceasta initiativa peste 9-10 ani, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, prin Ungaria si Cehoslovacia.

Acest inceput promitator s-a intrerupt dupa un an si ceva de activitate. Varsta frageda, 14-15 ani, program prelungit de munca, noxele in care mi-am desfasurat activitatea, competitia in care ma aflam cu ceilalti colegi de munca mai varstnici, alimentatia sub nivelul eforturilor depuse, au condus la imbolnavirea mea cu plamanii. In mod sigur insa, factorul principal cauzator de boala a fost raceala. Valea Meghisa, care-si alunga apele involburate, cuprinzand bucati mari de gheata, curgea pe langa fabrica de cherestea Tileagd, spre albia Crisului Repede. Pe la sfarsitul lunii martie, cand se topeau zapezile, se incrancena si iesea din matca inundand drumul de acces, care ducea la fabrica, de o parte si de alta a podului. O astfel de inundatie a trebuit sa infrunt eu intr-o zi de dimineata cand plecam la lucru. Am calcat din intamplare pe o piatra miscata de ape, am alunecat si am cazut pe burta. Am lucrat toata ziua cu hainele ude pe mine. De aici mi s-a tras nenorocirea. Diagnosticul la examenul radiologic a fost: PLEURIZIE DREAPTA, UMBRE HILARE CONFLUENTE BILATERALE la ambii plamani. Consider un miracol faptul ca, prin cuvintele mele iscusite, 1-am acaparat pe medicul Intreprinderii, fara sprijinul nimanui, sa ma trimita la Oradea, cu recomandarea ca sa fiu internat in Sanatoriul T.B.C., pe cheltuiala Casei de Asigurari Sociale , costurile fiind foarte mari, 120 lei pe zi....

(romanul poate fi citit integral pe http://traianindries.blogspot.com/ )

Biserica din Tilecus

Locuitorii Tilecusului, de la inceputuri si-au construit o biserica din pamant batut si din chirpici, asezata in afara localitatii, denumita Biserica Pustie. Preotii care au slujit au fost foarte saraci
si prigoniti de autoritatile conducatoare ale vremii. Din lucrarea "Monumentele Istorice ale Eparhiei Ortodoxe Romane Oradea" reiese ca un subofiter al armatei Austro-Ungare, la frontiera care pazea
Transilvania, cu numele Filimon Gligor, in urma unor neintelegeri cu mai marii sai, a parasit armata si s-a refugiat in satul Tilecus. Oamenii din acest sat, foarte ospitalieri, l-au ascuns in Biserica Pustie, aflata in stare
de ruina si i-au asigurat hrana si toate cele necesare unui ascunzis cat timp a considerat el ca sa fie ferit de urmaritori, fara ca sa astepte de la dansul vreo rasplata.
Recunoscator pentru ajutorul primit, inainte de a pleca sa se asocieze Rascoalei lui Horea, a donat satenilor din Tilecus o suma mare de bani, cu indemnul ca sa-si construiasca o biserica noua. In anul 1783 a inceput construirea
Bisericii din lemn masiv de stejar, in partea centrala a Tilecusului. Fundatia a fost facuta din bolovani mari de piatra, turla este in stil gotic si corpul Transilvanean, inconjurata de un brau in forma de funie si un mic coridor. Din inscriptiile
chirilice reiese cine au fost ctitorii Bisericii si etapele de constructie ale acesteia. Prima inscriptie suna asa: "Aceasta Biserica cu hramul Arhanghelilor Mihail si Gavril, de noi s-a facut din cheltuiala raposatului ruman Filimon Gligor, ctitor si
mijmanh fiind atunci 1783". A doua inscriptie spune: "Al II-lea ctitor fiind Manc Teodor, paroh fiind Popa Gligorie, birau mare mester a satului, s-au si gatat sub biraiele si ctitoriile lui Baciu Ioan si Baciu Danaila, prin mila zmeritului zugrav Mihail
Polacek 1793". Pictura interioara a fost dominata de culoarea albastra, distrusa in mare parte de apele care s-au scurs prin acoperisul de sindrila, producand mari stricaciuni boltei care a fost refacuta de catre Directia Monumentelor Istorice. Construirea
bisericii a fost facuta de catre fratii Vasile si Toader Indries. Constructia propriu zisa, din lemn de stejar, a rezistat cu brio secolelor care au trecut, degaradandu-i-se numai acoperisul din sindrila si picturile interioare. In anul 1965 a fost restaurata prin grija
Statului Roman, iar in cursul anilor 2003-2004, i s-a inlocuit intreg acoperisul din fondurile Asociatiei Internationale ale Monumentelor Istorice.
In anii 1937-1939 s-a construit in Tilecus o noua Biserica ortodoxa, o adevarata bijuterie de arta fara concurenta pe Valea si terasele Crisului Repede, cu 5 turnuri. Unul, cel mai mare pe bolta bisericii, sprijinit pe patru stalpi din beton armat si patru mai mici,
laterale, avand aspectul unei catedrale. Arhitectul a imbinat armonios stilul Romanic, Bizantin si Oriental, reusind sa redea in miniaatura o adevarata "Sfanta Sofia".
Pe iconostasul Bisericii, pictorul a redat Rastignirea incadrata in 15 rame, in interiorul carora se pot vedea figuri de sfinti si 12 figuri fara rama. Partea stanga se prezinta mai bine conservata. In partea de mijloc a iconostasului se vad scene privind Nasterea
Mantuitorului, Botezul si Inaltarea la ceruri. Alte picturi reprezinta scene cu Adam si Eva si alte figuri de Sfinti din teme religioase.
Acest Monument Istoric ilustreaza convingator integrarea in structurile traditionale ale Ahitecturii Romanesti cu inceputul prefeudal, a unor elemente preluate din arta Gotica, imbinata organic in arhitectura in lemn Europeana.
In prezent Biserica Noua a fost restaurata in totalitate.

Istoria satului Tilecus

Atestarea documentara a Tilecusului ca asezare omeneasca populata, este facuta de catre Cancelariile maghiare prin acte oficiale ale vremii, incepand cu anul 1552, odata cu multe alte localitati Bihorene. Aceasta localitate are insa radacini mult mai adanci in istorie. Una din dovezi este "Documentul privind Istoria Romanilor" aflat in Arhivele Statului Filiala Oradea, document in care se face referire asupra existentei localitatii Tilecus in anul 1308, alaturi de localitatile: Tileagd, Sabolciu, Posoloaca, Telechiu, Petrileni, Molomszeg si Birtin. O alta dovada a existentei Tilecusului din vremuri mai indepartate, este o unealta de lucru denumita

"Socala" pe a carei roata de invartit sunt artistic gravate cifrele anului 1498, cand a fost construita. Aceasta socala reprezinta practicarea populatiei a unei adevarate industrii textile la vremea respectiva, asupra careia voi aduce detalii in derularea evenimentelor istorice ale acestei asezari.

La inceputuri asezarea era denumita "Ograda" iar teritoriile satului erau impadurite, cu mici oaze de pasuni pentru vite. Padurile, in care predomina stejarul si ulmul, incet incet au fost taiate, facand loc parcelelor agricole. Din pacate, in documentele vremii si in scrierile cancelariilor maghiare, nu se vorbeste despre populatia acestei asezari. In mod tangential, cronicarul Juko Zigsmund, anul 1712, scrie despre doua familii de iobagi cu numele Baciu Ioan si Ursu Baci, iar in anul 1720 se vorbeste despre 6 familii de iobagi. Surprinzator, la Recensamantul din anul 1787, Tilecusul apare cu 81 de case, 90 de familii si 416 locuitori, la un interval de 75 de ani de la primele consemnari. Explicatiile acestui fenomen pot fi urmatoarele:

1) Incepand cu secolul al x-lea, populatia romaneasca din judetul Bihor s-a organizat in Voievodatul de sub conducerea lui Menumorut, cu centrul in cetatea Biharia, care a fost atestata documentar in anul 1075, atestare in care se gaseste si localitatea Chistag, urmandu-le si alte localitati de pe valea si terasa Crisului Repede. Langa un castru Roman de granita,a luat fiinta in localitatea Tileagd, denumita astfel de catre secuii care au poposit aici pe mijlocul secolului al XIV-lea. Aceste tinuturi au fost cunoscute in mod amanuntit si cartografiate de catre Abraham Ortelius, intre 1527-1598, care s-a nascut la Ansvers. Era proprietarul unei intreprinderi de cartografiere. A calatorit prin multe tari Europene, stabilind prietenii cu cartografii vremii. In capitolul"Transilvania-Dacia, teatrum Obis Terrarum" se afla textul si harta Transilvaniei(295x420), in care este consemnata localitatea Tileagd, ca fiind aproape de orasul Oradea(Varadium).Tot in aceasta lucrare s-a consemnat ca Transilvania ocupa acea parte a Europei care era odinioara Dacia. Lucrarea se afla in Britisch Muzeum P.22954.

2) Dupa secolul al XI-lea in mod treptat, pe fondul populatiei romanesti incep sa patrunda unele elemente maghiare, care vin din Campia Panonica si se intind pe vaile apelor, ocupand prin violenta terenurile fertile, alungandu-i pe romani din proprietatile lor in zonele colinare. In aceste circumstante, locuitorii romani din Tileagd si Posoloaca, alungati de pe vetrele lor s-au asezat in zonele colinare ale asezarii Tilecus, fiind cea mai aproape asezare omeneasca din Tileagd. Acestea ar putea fi cele mai plauzibile, cum populatia Tilecusului a crescut de la 6 familii in anii 1712-1720, la situatia din anul 1787 cand la recensamantul care s-a facut ,Tilecusul apare cu 81 de case, 90 de familii si 416 de locuitori. Nu se exclude posibilitatea ca acest numar de populatie sa fi fost intregit si de fugarii care au facut parte din miscarea Revolutionara a lui Horea, in anul 1784, aparand pe langa numele Baciu si Ursu alte nume de familii ca Meze, Chirila, Iancu, Pendea, Manc si Indries. Se cunoaste cu certitudine ca numele de Indries a aparut in anul 1782 si a venit in Tilecus din jurul orasului Brad judetul Hunedoara, singurul teritoriu al tarii unde predomina acest nume de Indries.
Inca din cele mai indepartate timpuri, populatia Tilecusului, pe langa preocuparile de baza, pastoritul animalelor si agricultura, au practicat si prelucrarea lemnului, care se gasea din belsug si au dezvoltat o adevarata industrie casnica, taraneasca; torsul si prelucratul lanei, confectionatul imbracamintei pentru femei, copii si barbati. Sumane batranesti cu motive florale,cearceafuri din canepa si toale din lana pentru lenjeria de pat, saci pentru adunat recolta de pe ogoare. Pentru realizarea panzei de canepa si din lana, in atelierele de tamplarie au confectionat razboaie de tesut cu toate agregatele si uneltele ajutatoare ca: raschifor, urzoi, depenele, spata, ite din fire de canepa rasucita, greaban pentru pieptanat lana si fuiorul, melita pentru separarea fuiorului de partea lemnoasa, fuse pentru tosul fuiorului si al lanei,pedale pentru manipulat itele,carora li se spunea lipidaua si suveica, plimbareata de la stanga la dreapta si invers, printre firele manevrate de ite. Socala era unealta cu care se faceau bobinele din fire textile, pe tuburi de lemn de soc, avand lungimi fixe la dimensiunea care sa intre in suveica, cu ajutorul unui betisor din lemn elastic(corn sau sangerel)denumit irimusca. Se presupune ca inventatorul acestor unelte de lucru, a botezat Socala pornind de la tuburile din lemn de soc folosite, fara care nu ar fi putut functiona. Din cele rezultate mai sus, putem constata ca stramosii nostri din Tilecus, cu 600-700 de ani in urma, au inventat mecanisme de lucru care au fost preluate si perfectionate in epoca moderna, dand nastere la construirea marilor fabrici textile. In atelierele de tamplarie ale Tilecusului se producea toata gama de ustensile pentru uzul gospodaresc: farfurii din lemn, linguri, suporturi pentru linguri, cani pentru apa, mese, scaune, laite, lazi pentru zestrea fetelor de maritat si de pastrat imbracamintea pentru zilele de sarbatori, hambare pentru pastrat cereale, furci si greble pentru adunat recoltele paioase si roata pentru carutele de transport. Surplusurile de obiecte mestesugaresti erau valorificate pe bani sau la schimb in targul din Tileagd, localitate care s-a dezvoltata foarte mult in secolele XV-XVI si in continuare, ajungand ca la inceputul secolului al XIX_lea sa aiba o industrie capitalista cu urmatoarele obiective, toate amplasate in apropierea garii CFR: o rafinarie de produse petroliere cu o capacitate de productie care, asigura loc de munca la peste 2000 de muncitori. Acest mare obiectiv si-a incetat activitatea odata cu terminarea primului razboi mondial si alipirea Transilvaniei la Regatul Romaniei. In perioada anilor 1920-1927, a fost demontata si transportata cu vagoane de marfa la Ploiesti. In anul 1870 un anume Vitenberg din Oradea, organizeaza mai multe centre de exploatare forestiera, ocupandu-se cu taierea sistematica a padurilor. Acesta isi vinde toata averea in anul 1906 evreilor Izsak si Darvasch, proprietarii firmei "La Roche-Darvas" pune imediat bazele Fabricii de Cherestea cu acelasi nume. In partea de Sud a localitatii Tileagd, intre calea ferata Oradea-cluj si Valea Meghisei, care desparte hotarul Tilecusului de hotarul comunei Tileagd. La aceasta fabrica de cherestea, in perioada interbelica, aproape 75% din populatia satului Tilecus, jecmanita de pamantul lor, si-a gasit aici un loc de munca. In perimetrul garii CFR Tileagd, a mai existat o fabrica de Boia si statie de mixturi bituminoase, un funicular aerian pe distanta Derna-Tatarus-Statia Tileagd, obiective mai putin semnificative pentru a incorpora brate de munca din zona. Si aceste obiective au disparut odata cu demolarea Rafinariei de produse petroliere.