"Franturi de viata" povestea de viata a unui tilecusan - TRAIAN INDRIES

FRANTURI DE VIATA, Capitolul 1

Pentru a da un inteles mai larg franturilor istoriei vietii mele, voi incepe cu inceputul. M-am nascut intr-o familie de tarani desculti, sinonimi cu „eroii" din Romanul scriitorului Zaharia Stancu, cu o mica diferenta: Nu am purtat botnite la gura intrucat nu am avut boieri care sa ne duca la cules de struguri. Astfel stand lucrurile, inca din frageda copilarie am intrat in conflict cu conditia mea sociala si in mod permanent, foarte de timpuriu m-am framantat cum si ce sa fac pentru a putea ajunge la un trai decent.

Am fost trei frati la parinti. Eu, mijlociul, am devenit un „copil problema" la parintii mei harnici si onesti care, ma huiduiau de fiecare data cand ma vedeau cu cate o carte de citit, imprumutata de la Biblioteca scolii, spunandu-mi ca nu ma vor face nici Popa nici Dascal. Aproape ca nu mai observau aportul adus de mine la treburile gospodaresti ale familiei.

La scoala primara din sat am fost premiant an de an, incepand cu clasa a I-a pana la clasa a V-a, desi frecventam cursurile scolare numai in sezonul rece, respectiv incepand cu lunile noiembrje ale fiecarui an si pana in luna aprilie ale anilor urmatori, perioada in care se gaseau vitele pe furajare la grajd. Din 28 elevi inscrisi in clasa I-a primara, am ajuns in clasa a V-a numai 3 absolventi.

In vara anului 1934, trebuia sa-mi sustin examenul de absolvire a celor 7 clase la scoala din orasul resedinta de Plasa Tileagd, in fata unei comisii de examinare, formata din profesori pe care nu i-am vazut anterior. Culmea! Cu zece zile inainte de data cand s-a stabilit tinerea examenului, a venit vestea in sat ca Fabrica de Cherestea Tileagd aflata la 2 km distanta de locuinta parintilor mei, angajeaza mai multi muncitori necalificati, primindu-se la lucru si adolescenti.

Taica-meu , care hotara si dispunea totul in familie, imi ordona sa ma duc si eu la fabrica, atragandu-mi in mod serios atentia ca sa spun ca am implinit varsta de 16 ani (eu inca nu aveam nici 14). Nici nu vrea sa auda despre data fixata pentru examenul meu de 7 clase. Ca urmare a trebuit sa chibzuiesc bine ce am de facut! Ma prezint si eu pentru angajare, odata cu ceilalti consateni si bineinteles ca mint, asa cum m-a invatat taica-miu: ca am implinit varsta de 16 ani. Afland ca se poate lucra si in schimbul de noapte , ii cer sefului care intocmea formele de angajare, ca sa-mi permita sa lucrez primele doua saptamani in ture de noapte si primesc aprobarea ceruta .Ma reintorc acasa si il mint pe taica-miu ca am fost angajat pentru turele de noapte. Ce mai conta inca o minciuna!? „Invat repede ca scopul scuza mijloacele".

Obiectul muncii noilor angajati era culegerea si caratul deseurilor de material lemnos verde, mustind de seva, grele ca pamantul, din jural gaterelor si a fierastraielor circulare. Deseurile erau incarcate pe vagoneti cu ecartament redus , in afara halei mari de instalatii, fiind transportate in teren, la locul de depozitare.

Acest gen de munca l-am practicat eu noaptea timp de doua saptamani. In timpul zilelor, dormeam cate 3-4 ore pe zi si ma pregateam pentru examenul de 7 clase primare. A sosit si ziua cea mare, nu lipsita de emotii, in starea sufleteasca in care ma gaseam. Am luat examenul cu media 7,66. Numai conta nota de trecere. Important era faptul ca 1-am luat.

Dupa acest efort deosebit am intrat in normalitate, lucrand de ziua ,cate zece ore pe zi, de la orele 6 dimineata, pana la orele 18 seara. Avand doua ore pauza pentru masa. Retributia mea era de 18 lei pe zi. Bineinteles ca activitatea si comportamentul noilor angajati era urmarita in tot timpul programului de lucru, de catre mai multe persoane, fara ca cei vizati sa-si dea seama. Erau un fel de camere ascunse - sofisticate - de luat vederi.

Dupa doua luni de activitate, am fost singurul dintre noii angajati, transferat de la munca bruta din Hala mare, la Sectia de masini prelucratoare si finisarea lemnului. Mi s-a facut un instructaj de protectie a muncii si de functionare a utilajului cu care urma sa lucrez. Am semnat cele doua fise de instructaj si am luat in primire un strung mic, cu care executam confectionarea de piese pentru mobile. Mi s-a majorat si salariul de la 18 lei pe zi la 22 ceea ce nu era putin. Acest eveniment a dat nastere invidiei celorlalti consateni cu care am fost angajat in munca la aceeasi data, punandu-si intrebarea: de ce numai eu am fost ales pentru aceasta munca calificata?! La care dintre sefi si ce spaga oi fi dat? Invidia lor era mai veche si pentru faptul ca citeam diferite carti imprumutate de la Biblioteca Scolii din localitate. De nenumarate ori cand aveau chef sa ma umileasca , imi spuneau „ DOMNUL LICHII". Lica se numea bunicul meu. In replica eu le spuneam ca viata va dovedi ca ei au fost proroci! De fapt, acesta a fost primul pas care, desi destul de mic, a marcat distantarea mea de ceilalti adolescenti din Tilecus, cu care mi-am impartit copilaria.

Cu ocazia primirii drepturilor chenzinale banesti, tovarasii mei de munca intrau la Bufet ca sa se cinsteasca, in timp ce eu plecam grabit spre casa si predam parintilor intreaga agoniseala.

La sectia de masini prelucratoare, marea majoritate a muncitorilor calificati erau de etnie maghiara. Ca urmare, toti vorbeau numai ungureste. La inceput mi-a venit foarte greu. Reflectand asupra acestei stari de fapt, mi-am adus aminte de filozofia lui taica-meu, care mi-a spus odata ca omul este de atatea ori om, in cate limbi stie sa vorbeasca. In consecinta, le-am cerut colegilor mei de munca sa ma invete sa vorbesc si eu ungureste. Acest gest a facut ca sa devina mai prietenosi si mai apropiati fata de mine. Atunci nu-mi dadeam seama cat de mult ma va ajuta aceasta initiativa peste 9-10 ani, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, prin Ungaria si Cehoslovacia.

Acest inceput promitator s-a intrerupt dupa un an si ceva de activitate. Varsta frageda, 14-15 ani, program prelungit de munca, noxele in care mi-am desfasurat activitatea, competitia in care ma aflam cu ceilalti colegi de munca mai varstnici, alimentatia sub nivelul eforturilor depuse, au condus la imbolnavirea mea cu plamanii. In mod sigur insa, factorul principal cauzator de boala a fost raceala. Valea Meghisa, care-si alunga apele involburate, cuprinzand bucati mari de gheata, curgea pe langa fabrica de cherestea Tileagd, spre albia Crisului Repede. Pe la sfarsitul lunii martie, cand se topeau zapezile, se incrancena si iesea din matca inundand drumul de acces, care ducea la fabrica, de o parte si de alta a podului. O astfel de inundatie a trebuit sa infrunt eu intr-o zi de dimineata cand plecam la lucru. Am calcat din intamplare pe o piatra miscata de ape, am alunecat si am cazut pe burta. Am lucrat toata ziua cu hainele ude pe mine. De aici mi s-a tras nenorocirea. Diagnosticul la examenul radiologic a fost: PLEURIZIE DREAPTA, UMBRE HILARE CONFLUENTE BILATERALE la ambii plamani. Consider un miracol faptul ca, prin cuvintele mele iscusite, 1-am acaparat pe medicul Intreprinderii, fara sprijinul nimanui, sa ma trimita la Oradea, cu recomandarea ca sa fiu internat in Sanatoriul T.B.C., pe cheltuiala Casei de Asigurari Sociale , costurile fiind foarte mari, 120 lei pe zi....

(romanul poate fi citit integral pe http://traianindries.blogspot.com/ )